Frans Timmermans a fost ales de șase ori membru al parlamentului olandez pentru Partij van de Arbeid (Partidul Laburist din Olanda), exercitându-și mandatul din 1998 până în 2007 și din 2010 până în 2012. A fost ministrul Afacerilor Externe în Olanda, în perioada 2012-2014 și ministru al Afacerilor Europene în perioada 2007-2010.
În noiembrie 2014, Frans a devenit Prim-vicepreședinte al Comisiei Europene. Ca social-democrat cu cea mai mare vechime în cadrul instituției, acesta este responsabil de o mai bună legiferare, relații interinstituționale, statul de drept, Carta drepturilor fundamentale și durabilitate. Frans colaborează îndeaproape cu ceilalți șapte comisari din partea PSE, împreună cu deputații socialiști și democrați din Parlamentul European și prim-miniștrii PSE din cadrul Consiliului European.
Pe durata mandatului său de cinci ani din cadrul Comisiei Europene, Frans a condus activitatea UE în domeniul durabilității și a fost responsabil cu adoptarea unei strategii ambițioase privind economia circulară și a primei strategii la nivel european privind materialele plastice. El a fost, de asemenea, implicat în procesele de negociere, adoptare și punere în aplicare a Obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU, pentru 2030 în cadrul UE. Legislația propusă de Frans privind combaterea poluării cu materiale plastice și eliminarea sau reducerea drastică a materialelor plastice de unică folosință a fost recent votată de Parlamentul European. Acesta a oferit, de asemenea, un răspuns internațional la provocarea privind poluarea cu materiale plastice, prezentând propunerile Comisiei altor țări din cadrul Organizației Națiunilor Unite, la New York, și încurajându-le să se ridice la înălțimea ambițiilor Europei.
Frans crede cu tărie în egalitatea de gen și în justiția socială. El a introdus o legislație pentru a îmbunătăți concediul familial pentru tați, mame și îngrijitori din toate statele membre ale UE, pentru a susține egalitatea de gen la locul de muncă și în viața de familie. A susținut cu tărie eliminarea diferențelor de salarizare între femei și bărbați, creșterea numărului femeilor care ocupă posturi de conducere, atât în mediul profesional, cât și în mediul politic și a fost un apărător fervent al Convenției de la Istanbul privind eliminarea violenței împotriva femeilor. Promovează în mod activ combaterea discriminării, luptând împotriva extremismului și rasismului în toate formele sale, coordonând în special, activitatea Comisiei pentru combaterea urii împotriva musulmanilor și antisemitismului.
Frans este un susținător pasionat și ferm al valorilor fundamentale ale Europei, fiind implicat în mod activ în apărarea statului de drept în fața tendințelor autoritare ascendente ale anumitor guverne naționale. Cea mai importantă realizare a sa în acest domeniu este apărarea independenței sistemului judiciar din Polonia împotriva influenței guvernamentale excesive, asigurând recent măsuri provizorii din partea Curții Europene de Justiție pentru a bloca îndepărtarea în masă a judecătorilor Curții Supreme.
Frans a supravegheat, de asemenea, eforturile Comisiei pentru a realiza schimbări democratice în UE, printr-o participare sporită a cetățenilor și prin îmbunătățirea transparenței în cadrul procesului de elaborare a politicilor UE, făcând cunoscută fiecare etapă a procesului pentru a se asigura că publicul este implicat și că toate politicile sunt bazate pe dovezi.
Înainte de a intra în politică, Frans a lucrat inițial la Ministerul Afacerilor Externe din Olanda, unde a fost numit secretar adjunct al Ambasadei olandeze la Moscova în 1990, înainte de a-și relua funcția în minister în 1993. Ulterior a deținut funcția de consilier principal și secretar personal al lui Max van der Stoel, Înaltul Comisar pentru Minorități Naționale din cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Frans este căsătorit și are patru copii. S-a născut în 1961 și este originar din Heerlen, din regiunea olandeza Limburg. Bunicii săi au fost mineri, iar tatăl său a fost polițist militar. Mama sa a fost nevoită, potrivit legislației olandeze din acea perioadă, să renunțe la carieră după ce s-a căsătorit. Aceasta este una dintre experiențele timpurii care l-au motivat pe Frans să pună la îndoială inegalitățile din societate și să lupte pentru drepturile femeilor de-a lungul întregii sale cariere politice.